Simona Halep (31 de ani, locul 54 WTA) s-a întâlnit cu unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, la scurt timp după ce a fost audiată în procesul pentru dopaj.
Simona Halep și Liviu Vârciu, ambii originari din Constanța, s-au intersectat în cadrul festivalului „Nostalgia”, desfășurat în intervalul 30 iulie – 2 iulie 2023, la Federația Română de Tir Sportiv – Pădurea Băneasa, București.
Liviu Vârciu a dezvăluit poza cu el și Simona Halep, pe Facebook: „Mândru că sunt român!”, a spus artistul în descrierea imaginii în care apare alături de campioana tenisului.
Simona Halep s-a destins la festivalul de muzică la care a fost prezent și Vârciu, după ce a fost audiază în zilele de 28 și 29 iunie în procesul pentru dopaj! Audierile sportivei noastre au durat mai multe ore, iar Halep a pledat nevinovată și a depus dovezi concludente. Decizia este așteptată peste aproximativ două săptămâni.
Nostalgia 2023 a fost un eveniment ce a oferit o experiență unică prin îmbinarea hit-urilor din trecut și prezent într-un mod captivant. Halep a mers alături de prietena ei cea mai bună, Georgiana, iar cele două s-au distrat pe cinste. Participanții au avut oportunitatea să călătorească în timp și să se bucure de ritmurile bune ale anilor ’90 – ’00, prin intermediul muzeului retro & future și al unei discoteci tematice.
Simona Halep se bucură de burlăcie după ce a divorțat anul trecut de Toni Iuruc! Fostul soț al sportivei a fost întrebat recent despre procesul Simonei, oferind un răspuns bizar:
„Nu pot comenta ceva ce nu știu și nu mă pricep. Nu sunt doctor in doping, chimia nu e materia mea preferată. Nu știu nimic, nu comentez, nu am nicio competență. E meseria ei. Nu e corect să mă apuc eu să vorbesc. Nu mi se pare normal să vorbesc în locul ei”, a declarat Toni Iuruc pentru Cancan.
Omul de afaceri a mărturisit că urmărește „ca orice om” cazul de dopaj al fostei soții: „Absolut, ca orice om, ca orice iubitor de sport, dar nu pot eu să vorbesc, să comentez. Nu s-a dat niciun verdict. Marca, Gazzetta dello Sport, fiecare scrie ce vrea”, a adăugat Toni Iuruc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER